#129
Nu știu cum te găsește pe tine scrisorica asta, dar la mine e o perioadă cu muncă-muncă-muncă, așa că toate lucrurile care-mi fac bine la căpșor (o baie cu spumă, cafeaua de dimineață, o plimbare cu Arturelu’) parcă-s și mai necesare.
Lista asta include și prăjituri bune de cafea sau ceiuț și, cum a venit frigul în sfârșit, parcă era nevoie să actualizăm lista prăjiturilor de cafea cu câteva minunății noi. Ia-ți aproape cafecita, că deserturile ți le dăm noi 🤗
P.S. Apropo de ceva dulce, am lăsat aici niște Arturel🐶
Nou venite
De la ultima listă pe care am făcut-o, acum mai bine de un an, Mihai a mai testat câteva foarte multe deserturi. Cele care se înțeleg cel mai bine cu cafeaua de dimineață sau ceaiul de la amiază sunt aceste madmoazele:
sticky banana toffee pudding - îmi place și banana bread clasică pentru cafecita, dar asta e next level (fancy șmancy, cum bine a descris-o Mihai). Glazura dulce-sărată e stinsă bine de cafea și e și foarte sățioasă o felie.
prăjitură cu ciocolată, whiskey și caramel - asta cam fură show-ul de la cafea, cam uiți că mai există ceva pe lume în afară de ciocolată și caramel 🙈 dar se potrivește foarte bine.
apple buns - un bun din ăsta călduț și o cafea fierbinte și uit de toate deadline-urile care mă așteaptă după ce iau ultima gură de cafecita 💛 și nici n-are multe calorii, că aluatul n-are zahăr și nici ouă.
cozonacul cu alune caramelizate copt în frișcă & cozonacul cu zmeură, fistic și bezea - știu că cel mai bine merge cozonacul la cafecita de Crăciun, dar astea 2 variante sunt așa deosebite, că nu-i musai să fie Jingle Bells pe fundal ca să pară la locul lor dimineața🤭
brownie cu Maltesers și brownie-ciocolată de casă - pentru că #brownie.
tortul de orez cu lapte - cozy și dulce și bun de ceiuț sau de cafea cu lapte.
Clasice
Aici îți amintesc de cele mai menționate când vine vorba de deserturi de cafea. Pe scurt, orice e checuleț-dar-nu-checuleț-clasic face echipă bună cu băuturile calde. Bine, nici cu deserturile cu ciocolată nu prea am dat greș. Și avem așa:
checul cu făină de migdale și cocos - eu nu sunt mare fan checuri (bântuită, probabil, de cele clasice, înecăcioase), dar ăsta de-aici nu-i deloc clasic- că e cu făină de migdale și nucă de cocos, iese umed. Foarte bun, foarte prăjitură de cafea 👌. Tot lângă el aș pune și checul cu lămâie și mac.
tortul cu afine și făină de migdale - se poate face (adică Mihai îl poate face 😈) tot anul, e delicat, moale și umed de la afine și făina de migdale, iar fulgii de migdale îl fac puțin crocant. În categoria asta e și tortul cu pere și fistic și tortul cu mere și făină de migdale, ambele din lista de preferate.
grupul deserturilor cu rubarbă, unde avem tort cu rubarbă, dulceață și rozmarin, tort cu rubarbă și căpșuni și prăjitură cu rubarbă și zmeură. Sunt prăjituri foarte bune, gustul acrișor de rubarbă balansează foarte bine totul, iar cafeaua se potrivește perfect.
La categoria ciocolată, mai zic de tortul cu ciocolată (care e și vegan), profiterolul, banana bread cu ciocolată și tahini și de Sachertorte.
dintre tarte, tarta cu mere este the one and only pentru toamnă și iarnă, că vine cu aluat fraged și bun și cu mere coapte cu scorțișoară și zahăr. Mai zic aici și de tarta cu ciocolată și sare, care merge cel mai bine cu o cafea neagră, dar și de tarta cu migdale și dulceață de zmeură.
Cărți, filme, muzică
📚 Am ascultat Fiica Ascunsă de la Elena Ferrante cât am fost pe drumuri și mi s-a părut la fel de superbă ca atunci când am citit-o prima dată, acum câțiva ani. Atunci am citit-o în engleză și eram sigură că în română o să intre și mai bine. Superbă.
🎶 Call it dreaming de la Iron & Wine. Cred că n-am mai ascultat atât de mult o melodie de-a lor din liceu, am avut-o non stop în căști săptămâna asta.
▶️ Discuția asta dintre Oprah și Michelle Obama, care-i o comorică. Citatul pe care l-am lăsat mi-a amintit de altul, din aceeași categorie, din autobiografia lui Carrie Fisher. Zicea ea la un moment dat că un prieten i-a spus, după divorțul de Paul Simon, că ei sunt amândoi oameni frumoși, dar că erau “Two flowers, no gardener. No one was minding the relationship".
🎞️ [Mihai] Am fost duminică la Killers of the Flower Moon - o poveste dură și tristă, dar bine spusă, chiar dacă ni s-a părut că putea fi puțin mai scurt filmul. Și, dacă vrei să vezi niște animații clasice, la cinemateca Eforie găsești în weekend, printre altele, Spirited away, Grave of the fireflies sau Ghost in the shell (nu reușesc s-o conving pe Miruna să vină cu mine să le revăd, dar crede-mă pe cuvânt că merită 😁).
Prăjitura de la cafea
Cea mai nouă adăugare pe lista prăjiturilor de cafea e, de fapt, acest millefeuill pe care l-a făcut Mihai săptămâna asta. S-a potrivit foarte bine la cafecita, dar musiu a zis că mai are de lucru la el până să-i dea drumul în lume, așa că mai așteptăm pentru rețetă ❤️
Ce mai am pe listă (în bucătarie)
În ton cu subiectul de săptămâna asta, îți las trei rețete de desert care sigur se potrivesc la cafea: tort cu multă ciocolată, tartă cu bază și capac de ciocolată, umplută cu alune de pădure și biscuiți glazurați în două culori
2 luni de citit și ascultat pe Voxa cu 10 lei/lună, cu înscriere aici
2 luni de citit gratuit pe scribd cu înscriere aici
DRAGHE10 pentru 10% reducere la printurile luț illustration