Meal prep pentru congelator - mese gătite pentru 1 lună 🥄
Cum ne-am organizat pentru venirea gemenelor (cu mâncarea) - 60 de porții, prânzuri/cine.
Scrisoarea #218
Nici n-am apucat să-ți arăt ce meal prep am făcut pentru congelator, ca să avem multă mâncare gătită pentru primele luni cu bebeluşele, că au şi venit pe lume 😅. Noroc c-am apucat să notez toată organizarea din spate şi meniul complet. Sper să-ți fie utile şi ție informațiile pentru orice perioadă aglomerată🤗
P.S. A trimis Miruna prima parte din lista de descoperiri utile pentru sarcină, o găsești aici. O să vină și partea a doua, cu chestii care i-au fost folositoare pe ce ține de mâncare, îngrijire și somn.
Acum câteva luni m-am gândit că n-ar fi rău să fac niște mâncare în avans pentru perioada asta. Și, pentru că suntem firi organizate (în caz că nu ai observat 😅) am ajuns să facem cam 60 de porții de mâncare, cât să ne ajungă o vreme. O să mai și gătesc în timpul ăsta, dar am vrut să fim pregătiți în caz de apocalipsă.
P.S. După ce am povestit pe Instagram despre idee, mi-au scris câțiva oameni din comunitate că o să folosească prep-ul și pentru cinele din timpul săptămânilor aglomerate de la muncă- mi-au spus că o să le gătească într-un weekend și apoi le depozitează în congelator pentru când e nevoie de ele. Sper să-ți fie de folos și ție ideea lor, în orice fel.
[P] Scrisoarea de astăzi este în colaborare cu Carrefour. De acolo am luat toate ingredientele necesare pentru rețetele pe care le-am făcut, ca de fiecare dată, pentru că acolo găsesc tot ce am nevoie, chestii proaspete şi bune şi prețuri corecte.
Ce am gătit
Pentru acest plan am ales doar rețete care ne plac foarte mult. Pe unele dintre ele le-am și congelat de-a lungul timpului și ne-a plăcut cum au rezistat. Avem aşa:
- Pui gătit încet cu ciocolată (6 porții)
- Curry ușor (4 porții)
- Pulled pork (8 porții, dintre care 6 la congelator)
- Tocană cu năut, cartofi dulci și unt de arahide (4 porții)
- Orzo cu chorizo și spanac (4 porții)
- Curry vegetarian rapid cu linte, naut și spanac (4 porții)
- Fasole la cuptor (7 porții, dintre care 5 la congelator)
- (Peanut) butter chicken (4 porții)
- Carbonnade a la flamande (6 porții)
- Curry cu pui (4 porții, dintre care 2 la congelator)
- Sos bolognese (6 porții)
- Sos arrabbiata (4 borcane/ pentru 12 porții de paste)
- Waffles cu mere și scorțișoară (10 bucăți)
- Waffles neutre (20 bucăți)
- Sarmale, de la mama (4 porții)
Mențiuni
La rețeta de pui cu ciocolată nu am făcut și crusta de porumb pentru că nu avea sens.
Nu am pregătit și garnituri (orez, piure de cartofi, paste, etc.) pentru că ar fi ocupat prea mult spațiu și nici nu știu cum ar fi rezistat la congelator.
La rețeta de waffles neutre am adăugat, într-o porție, 10 g de colagen pudră, și 14 g de colagen pudră în cealaltă - rezultatul a fost foarte asemănător cu varianta originală, poate doar au ieşit puțin mai crocante.
Astfel, avem 60 și ceva de mese asigurate, cât să ne ajungă pentru 1 lună de prânzuri și cine, sau chiar 2 luni, dacă copilele o să mă lase să gătesc măcar cina 😅. Sper să mă lase, ca să nu-ți arăt în Story de-acum înainte doar cum deschid caserole. La astea se adaugă și waffles-urile făcute pe post de gustări, că Miruna a primit des sfatul să aibă gustări la îndemână pentru alăptat.
Cum am ales rețetele
Am stabilit ce gătesc pe baza a ce a citit Miruna în cartea Real Food for Pregnancy: The Science and Wisdom of Optimal Prenatal Nutrition (Lily Nichols), în care este și un capitol despre alimentația recomandată pentru perioada post-partum, atât pentru recuperarea bună, cât și pentru alăptat.
Am ales în primul rând rețete care se congelează bine (apropo, am pe site articolul ăsta despre cum și ce congelez, dacă vrei să vezi cum procedez în general).
Practic, am redus lista de posibilități la rețete care sunt la fel de bune după decongelare (cam tot ce e cu sos/lichid, fie că sunt supe, curry-uri, și din categoria mâncărică). Apoi am luat în calcul indicațiile din cartea Mirunei. Din ce mi-a rezumat ea, nutriționista zice acolo că e bine să se păstreze indicațiile alimentare valabile și pe perioada sarcinii (proteină multă, grăsime animală, legume și fructe etc.) și să se adauge și cât mai multe surse de colagen.
Referitor la mâncarea potrivită pentru alăptare, noi am luat în calcul ce ne-au zis moașele la cursurile de puericulură de care a povestit Miruna în newsletterul ei cu Chestii utile din sarcină. Vedem - și, dacă ceva nu pare să le convină noilor colocatare, o să eliminăm din rotația de mese (brânza sigur n-o să le convină, dacă aleg să urmeze sfaturile părintești potrivite 😋).
[P] În perioada următoare ai mai multe reduceri în catalogul Carrefour, numai bune de folosit pentru pregătit cât mai multă mâncare în avans 😁. Am văzut afine la preț bun (perfecte pentru pancakes cu afine; se păstrează și ele foarte bine la congelator), morcovi cu 33% reducere, pește pane cu 17% reducere și tăiței cu ou cu 15% reducere (merg perfect la rețeta asta). Iar, în perioada 5-11 februarie, ai 30% reducere, pe cupon, la toate produsele din gama Pampers. Mă uit și la reducerile astea de-acum 😅
Dacă ai instalată aplicația Act for Good, mai ai 15% reducere la unt sărat, 20% reducere la biscuiți cu unt (sunt de fapt un fel de clătite foarte subțiri și crocante, sunt foarte bune), 25% reducere la cidru brut (eu îl folosesc la toate rețele în care am nevoie de cidru) și 40% reducere la cântarul ădta de bucătărie (e modelul pe care eu îl am de vreo 4 ani).
Cum m-am organizat
Prima dată am măsurat sertarele congelatorului ca să știu câte caserole ar încăpea. Apoi am ales caserolele care se potriveau cel mai bine la mine (au încăput fix 12 caserole în fiecare sertar). În funcție de rețetă, au încăput 1 sau 2 porții în fiecare caserolă- de obicei, rețetele care aveau garnitura inclusă (orzo-ul cu chorizo și spanac, de exemplu) au ocupat o caserolă întreagă.
După ce am făcut lista de cumpărături (de fapt, mai multe liste pentru că am făcut toată activitatea în câteva zile, în mai multe săptămâni), am fost în Carrefour Veranda, unde le găsesc pe toate, şi m-am apucat de treabă.
În prima zi am pregătit pulled pork, pui cu ciocolată, curry ușor, tocană de năut și waffles cu mere. M-am apucat pe la 10 de treabă, iar la 11 am pus porcul în cuptor. Am făcut puiul cu ciocolată și, după o pauză de vreo 2 ore la prânz, m-am apucat de curry ușor, tocană de năut și de waffles cu mere.
În altă zi am urmat același program și am pregătit mâncarea de fasole, iar, cât a stat la cuptor, am gătit rețeta de butter chicken, orzo cu chorizo și spanac, curry vegetarian și waffles neutre.
În tura 3 am pregătit rețeta de carbonnade a la flamande și sosul bolognese, iar în altă zi am făcut curry cu pui.
Sarmalele le-am primit pachet de la mama, iar sosul arrabbiata l-am pregătit de prin noiembrie: am multiplicat de 5 ori cantitățile din rețetă, am sterilizat borcanele (ca la dulceață) și le-am fiert, la foc mic, vreo 15-20 de minute într-o cratiță în care am pus niște șervete de bucătărie și apoi apă.
Am pus toată mâncarea în caserole după ce s-a răcorit bine, le-am etichetat (foarte important e şi acest pas, pentru că unele dintre rețete seamănă între ele, mai ales congelate) și le-am pus în congelator.
Un alt motiv pentru care am ales caserole mai mici e pentru că se și decongelează mai ușor - planul e să scoatem caserolele din congelator și să le punem la dezghețat peste noapte în frigider iar apoi să le încălzim bine.
Pe lângă ce am gătit, mai am în congelator niște supă de pui (primită de la mama), câteva pungi de legume congelate (broccoli, mazăre și fasole verde) și cartofi prăjiți.
Alte rețete de păstrat la congelator
Pe lista mare din care am ales ce să gătesc mai erau câteva rețete care s-ar potrivi la un freeze prep din ăsta. Îți las mai jos cele mai bune variante dintre ele:
- Mâncare cu cartofi dulci și unt de arahide
- Mâncărică de cartofi cu gochujang
- Chiftele gigant cu orez și spanac
- Burger de fasole (se poate pregăti și congela, negătită, chifteaua)
- Curry cu conopidă și cartofi dulci
Cărți, filme, muzică
📚 Am apucat să citesc “Marile minciuni nevinovate”, de Liane Moriarty (cartea pe baza căruia s-a făcut serialul). Mi-a plăcut la fel de mult ca serialul văzut acum 8 ani şi, cum a trecut atâta timp de atunci, nu mi-a luat din plăcerea cititului faptul că ştiam ce se petrece 🤭. Dacă vrei o carte plăcută pe care să n-o laşi până n-o termini, this is the one.
📝 Poezia lăsată în căsuța cu citate de mai sus ne-a citit-o Diana Iordăchescu, psihologul spitalului în care am născut, la grupul de terapie pentru mamele de prematuri 💛 o descoperire atât de frumoasă- şi poezia, şi grupul. Îți las şi link de la poezia fetelor mele, cu mențiunea că o găseşti şi aici în varianta de cărticică ilustrată, dacă preferi să uzi hârtie când o reciteşti, cum fac eu de câteva zile încoace :)) eu am luat 2 🥰
🎞️ Am început serialul Younger și e foarte simpatic și ușurel. E despre o tipă de 40 de ani care decide să se întoarcă la muncă după ce a fost casnică o perioadă lungă de timp și, pentru că nu vrea să o angajeze nimeni la 40 de ani în industria din care a plecat (lumea editurilor din New York), după pauza lungă, începe să se dea drept o tipă de 26 de ani. Găseşte un job şi de acolo se întâmplă multe chestii haioase.
🎶 Am râs bine la secvența asta de stand up despre doliu şi am descoperit acolo melodia asta de la Taylor Swift, ca să și bocesc la fel de bine imediat 😅 Ți le las pe amândouă.
Prăjitura de la cafea
Ca nu cumva să mă simt prea slabă după câteva zile de mâncat uşor după cezariană, a avut grijă Mihai să-mi aducă la spital multe felii din prăjiturile mele preferate: tort de biscuiți şi ruladă de banane. Cred că i-a fost dor să audă prin casă “Doaaaaamne ce multă prăjitură am mâncat, să nu mai faci niciodată din astaaaaa”. Aşa că s-a asigurat că îl sun să mă aibă pe fundal ca de obicei 😂. Ți le las şi ție pentru cafecita (şi ca să te plângi la fel de mult).
Ce mai am pe listă (în bucătarie)
Am mai găsit câteva rețete care cred că s-ar potrivi pentru congelator: mâncare cu creveți, cod, fasole verde și cartofi, tocană de fasole cu pui și un curry cu roșii.









