Meal plan complet pentru 7 zile 🥘
Prânzuri și cine pentru o săptămână întreagă; cu pui, creveți, porc și multe legume și leguminoase.
Scrisoarea #180
Pentru scrisoarea de azi m-am gândit la o propunere de meniu pentru întreaga săptămână care sper să-ți fie de ajutor când te organizezi. Noi mâncăm chestii de mic dejun doar în weekend, mai mult pe post de prânz, iar în restul săptămânii dimineață avem o gustare (Miruna) sau o bucată din prăjitura pe care am pregătit-o (eu 😈). Din acest motiv, m-am concentrat și aici doar pe prânz și cină. Dar, separat de meniu, ți-am lăsat și variante foarte bune pentru mic dejun, pe care le poți pregăti repede și în timpul săptămânii.
N-am scris și procesul de pregătire pentru fiecare rețetă pentru că m-aș fi lungit prea mult și îl găsești oricum pe site, în format video, dar am lăsat lista de cumpărături cu tot ce ai nevoie pentru toate rețetele menționate, costul ingredientelor și câteva variante în care poți să modifici meniul. De asemenea, am ales rețete care au ingrediente de sezon sau sunt ușor de găsit și, unde este cazul, am mai lăsat câteva rețete în care să folosești ingredientele care îți rămân, ca să nu risipim mâncarea.
P.S. Costul meniului este de aproximativ 28 de lei/zi/persoană.
Ce mâncăm
Am pregătit un meniu pentru toată săptămâna în care am ales rețete variate și care se fac cât mai ușor – într-o singură zi am ales o rețetă care durează puțin mai mult, dar se face tot foarte ușor și, în plus, acoperă o cină și două prânzuri. Avem rețete cu pui, creveți, somon + porc și multe leguminoase și legume. Am început meniul cu ziua de duminică pentru că mi se pare că ajută la gestiunea meselor de prânz din timpul săptămânii, dar și a gustărilor de dimineață sau de peste zi. Așa că avem următorul meniu:
📅 Duminică
Mic dejun/prânz – Ţambuşka
Cină – Dirty rice
Desert – Cobbler
📅 Luni
Prânz - Dirty rice
Cină – Plăcintă cu fasole verde și chorizo
📅 Marți
Prânz - Plăcintă cu fasole verde și chorizo
Cină - (Peanut) butter chicken
📅 Miercuri
Prânz - (Peanut) butter chicken
Cină – PUP
📅 Joi
Prânz - Plăcintă cu fasole verde și chorizo
Cină – Pui „amatriciana”
📅 Vineri
Prânz - Pui „amatriciana”
Cină - Creveți cu mămăligă
📅 Sâmbătă
Mic dejun/prânz – Hash de iarnă
Cină – Somon cu roșii
Desert – Prăjitură isteață de ciocolată
Listă de cumpărături
Pentru toate rețetele din lista de mai sus ai nevoie de următoarele ingrediente (gătim pentru 2 persoane):
🥦legume/fructe:
4 cepe
22 căței de usturoi
4 ardei iuți, verzi sau roșii
50 g spanac baby
2 ardei galbeni/verzi
2 tije de apio
200-250 g ciuperci Champignon
800-900 g fructe de pădure congelate
½ lămâie
400-500 g fasole verde tăiată congelată
3 cm ghimbir
1 legătură mare sau 2 mici de pătrunjel
600 g cartofi
500 g roșii cherry
400 g pungă mix de legume congelate
1-2 roșii (300-350 g)
🥩carne/ouă/lapte:
250 g chorizo
600-800 g pulpe superioare de pui dezosate
150 g bacon
250-350 g creveți decorticați/12-14 creveți 20/40 sau mai mari
2 fileuri de somon (100-125 g fiecare)
10 ouă
370 g unt
120 g lapte bătut
500 ml lapte
🧂 condimente:
½ linguriță de paprika afumată
½ linguriță de chimen
½ linguriță chimion
¼ linguriță turmeric
2 lingurițe de condiment cajun
2 linguri garam masala
1 linguriță cimbru uscat
½ linguriță mărar uscat
½ linguriță busuioc uscat
🥄altele:
12 linguri de ulei de măsline
2 conserve de roșii mărunțite
4 linguri de pastă de tomate
420 g orez basmati/jasmine
200 g orzo
200 g orez brun
1 linguriță de miere
½ linguriță de oțet de vin roșu sau de cidru de mere
250 g zahăr
185 g făină
1 linguriță praf de copt
2 linguri amidon de porumb
10 foi subțiri de plăcintă
70 g unt de arahide
1 conservă de lapte de cocos
170 g paste orecchiette sau cavatelli
100 g mălai
1 linguriță esență de vanilie
40 g cacao
+ sare, piper și pâine bună
Cost și ce faci cu ce rămâne
Costul total pentru ingredientele folosite în meniul de mai sus este de 398 lei. Eu iau ca referință prețurile din Carrefour, pentru că acolo fac cumpărăturile. Costul coșului de cumpărături propriu-zis ar fi de 650 de lei și este puțin mai mare pentru că, parțial, unele ingrediente nu vor fi folosite în totalitate. Se poate reduce costul total în funcție și de cât de mult gătești – spre exemplu, eu am inclus în coșul de cumpărături 1 sticlă de 1 litru de ulei de măsline, dar poți merge pe o sticlă de 500 ml, care e cu 35 de lei mai puțin. De asemenea, poți înlocui rețeta de cobbler cu niște cookies cu unt de arahide și ai putea să faci o economie de aproximativ 40 de lei. O altă variantă de reducere a costului ar fi să înlocuiești creveții cu mămăligă cu niște penne arrabbiata iar, în loc de rețeta de somon cu roșii, ai putea face rețeta de porc cu pere și ceapă roșie.
[P] Ca să faci economii cât mai mari, până pe 18 februarie la Carrefour găsești multe dintre ingredientele din lista de mai sus la preț redus. Astfel, ai 28% reducere la cartofi pentru copt, 26% reducere la ardei, 11% reducere la foile de plăcintă și 17% reducere la orez.
Tot în perioada asta, dacă ai instalată aplicația Act for Good de la Carrefour, ai 44% reducere la lămâi bio și 13% reducere la untura de rață. Tot cu Act for Good ai și 50% reducere la mai multe produse de la Tefal care să te ajute la gătit (în aplicație poți genera un voucher de reducere de 50%). Eu am 2 tigăi din acest set și sunt foarte mulțumit de ele.
Îți las mai jos și câteva idei de rețete pe care le poți face cu ingredientele care-ți rămân:
- apio care rămâne poate fi păstrat la frigider cel puțin 1 săptămână și poți să-l mai folosești la rețeta asta de paste cu cartofi, pui cu orzo sau minestrone.
- în funcție de cât lapte bătut a rămas, poți face niște pui marinat în lapte bătut.
- pasta de tomate rămasă se păstrează 2-3 săptămâni în frigider, bine închisă, și o poți folosi la niște paste cu chorizo sau orzo cu gochujang.
- cu cacaoa, amidoul, praful de copt, zahărul și esența de vanilie rămase poți face oricând alte deserturi bune; las aici câteva exemple: chec cu ciocolată și dovlecel, sticky banana toffee pudding sau chec cu lămâie și mac.
- chorizo rămas poate fi folosit la mic dejun, într-o rețetă de pui de toamnă, orzo cu chorizo și spanac sau la mâncărica de cartofi (în locul cărnii din rețetă, poți pune 100 g de chorizo pentru 2 porții).
- condimentele le poți păstra câteva luni bune în ambalajul în care au venit, închis bine cu o clemă de plastic.
Ce poți înlocui
Dacă nu-ți place vreo rețetă sau vrei sa elimini un anumit ingredient, găsești pe site peste 700 de rețete din care poți alege 🙈. La fel, dacă vrei să înlocuiești câteva feluri de mâncare cu ceva mai light sau vegetarian, pe site ai o categorie separată numai cu rețete low-cal, respectiv vegetariene.
În rețeta de dirty rice, poți pune ce fel de fasole îți place ție sau ce găsești la magazin. În cea de cobbler, poți să înlocuiești laptele bătut cu un amestec de 125 ml lapte în care ai amestecat ½ lingură de zeamă de lămâie și pe care l-ai lăsat deoparte 5 minute. La plăcinta cu fasole verde, poți folosi toate foile din pachet – cred că un pachet are 12-13 foi în total.
[P] Dacă ai restricții alimentare, îți reamintesc că la Carrefour găsești peste 500 de produse pentru diete speciale, adică vegane, sau fără zahăr și fără gluten, dar și peste 1000 de produse BIO la prețuri foarte bune. Poți înlocui cu încredere în meniu cu ce se potrivește cu dieta ta.
Așa cum ziceam, noi nu prea mâncăm mic dejun și de aceea am lăsat opțiuni doar pentru zilele de weekend. Dar îți las mai jos 5 variante pentru luni-vineri, dacă cumva ai nevoie de ele: Ouă ochi, Omletă Bombay, Omletă cu unt, Menemen și Pâine-n ou cu zahăr sau sărată.
Cărți, filme, muzică
📚 Tot cu cărți din seria Bridgerton m-am delectat săptămâna asta, una nu mi-a plăcut (cea despre Hyacinth), dar pe 2 ți le recomand mai departe. Pentru oricând vrei o lectură ușurică, de duminică, o carte care să te țină lipită de canapea o zi, te servesc cu “Iubirea unui libertin. Povestea Francescai” și “Cealaltă domnișoară Bridgerton”, de la madame Julia Quinn. Delicioase.
🎶 Niște dettagli italiene💛
🎵 Am fost săptămâna trecută la concertul “Beatles simfonic”, al Orchestrei Simfonice București, și tare m-aș fi bucurat să ți-l recomand, dar din păcate nu e cazul. După 3 piese Beatles (interpretate tare frumos de orchestră), timp de jumătate de oră totul s-a transformat în concert Florin Ristei, care a cântat piese proprii și a continuat cu glume nepotrivite. Din cu totul alt film a fost intervenția și au mai fost și câteva greșeli neplăcute cu încurcări de melodii, de ordine… tare dezamăgită am fost. E primul concert de la Orchestra București care mă dezamăgește.
▶️ [Mihai] Am văzut zilele astea prelegerea și sesiunea de Q&A ținută de Sarah Paine și mi-a plăcut mult. Face parte dintr-o trilogie, iar aici a fost vorba despre relațiile dintre și între SUA cu India, China, Rusia și Pakistan în anii ‘50-’70.
Prăjitura de la cafea
Săptămâna asta a fost cu tort de biscuiți, în varianta cu blat fără gluten și cu cremă vegană. Minunat merge la cafecită, am 3 felii testate la activ cu care să garantez potrivirea magică 🙈
Ce mai am pe listă (în bucătarie)
Pe listă s-a adăugat singură rețeta asta de mâncare cu cartofi dulci și unt de arahide. Tot acolo, am pus mâncărica asta cu năut și roșii. Iar la desert, după ce am văzut clipul fetelor de la Acadeea, mi-am dat seama că trebuie să ajung la Cluj-Napoca; dar, până atunci, o să testez să văd dacă reușesc să fac și eu acasă ceva asemănător 😈.
Buna! Imi plac retetele tale, am si facut cateva (normal 😃), insa sunt date link-uri catre site-uri care iti cer bani, de ex. Somonul cu rosii.
Pe viitor, poate eviti aceste site-uri sau pui direct reteta, fara link. Multumesc