Scrisoarea #179
Pentru că am început anul cu rețete low-cal și altele asemenea, săptămâna asta o să povestim despre lucruri dulci. Mai exact, despre rețetele de deserturi care ne plac cel mai mult și care se pregătesc foarte ușor. Și la care nu ai nevoie de ingrediente greu de găsit sau ustensile de bucătărie speciale 😅.
În plus, multe dintre rețete pot fi pregătite și pentru o cină cu prieteni sau chiar o cină romantică, că tot începe sezonul.
deserturi la tavă
În categoria asta am inclus deserturi care se pot mănânca direct din tavă și care, inclusiv din cauza asta, sunt îndeajuns pentru 2-4 porții (sau o porție mare 😈). Prima rețetă de pe listă e ciocolata de casă, care nu cred că are nevoie de argumente suplimentare pentru poziția fruntașă. Următoarele pe listă sunt variantele de cobbler, crumble și prietenii: cobbler cu fructe de pădure, crumble cu mere și crisp cu mure. Rezultatul e foarte bun în toate variantele, iar o cupă de înghețată de vanilie duce totul la alt nivel. Și, la rețetele de cobbler și crisp, poți folosi fructe de pădure congelate, iar rezultatul e identic. Tot în categoria asta intră și rețeta de buckle cu piersici și cea de clafoutis.
O altă variantă ar fi deserturile individuale, mai precis cookies cu unt de arahide și bezele cu ciocolată - ambele rețete se fac foarte ușor, au nevoie de puține ingrediente, iar rezultatul este mult peste suma ingredientelor folosite.
Mai am pe listă și rețeta de înghețată rapidă, gogoși cu mere și prăjitură rapidă cu căpșuni. Ultima rețetă am descoperit-o anul trecut și a fost o surpriză foarte bună pentru că am tot evitat să folosesc căpșuni la genul acesta de desert- mă temeam că sunt prea apoase și strică totul 😅. Și era să uit de clătite, varianta clasică de „ceva dulce”.
(P) Produsele de la Dr. Oetker mă ajută întotdeauna la toate deserturile pe care le fac. Fie că e vorba de pastă cu vanilie Bourbon, praf de copt, amidon de porumb sau cacao, deserturile din scrisoarea de astăzi se pot pregăti mult mai simplu cu ajutorul lor. Și, dacă nu ai timp (sau chef) de copt ceva, poți oricând să alegi deserturile gata preparate de la Dr. Oetker. Mie-mi place tortul ăsta cu două tipuri de ciocolată (e foarte bun și seamănă foarte bine cu tortul în trei culori pe care l-am făcut săptămâna trecută) și croissantele (simple, cu zmeură și cu ciocolată).
Și, dacă vrei niște rețete speciale pentru Valentine's Day, găsești pe site-ul Dr. Oetker o colecție de deserturi ușor de pregătit și numai bune de împărțit.
deserturi de împărțit
În categoria asta am mai multe variante de tort care se fac foarte ușor (în esență doar trebuie să amesteci ingredientele împreună) și care sunt foarte bune: tort cu migdale, mălai și caise, tortușor (pe care poți să-l faci cu diferite fructe, inclusiv congelate), tort cu afine și făină de migdale, tort cu făină de migdale și mere, tort cu pere, migdale și fistic și tort cu mere și 5 spice.
Urmează pe listă câteva variante de chec - nu eram fan checuri când eram mic, dar variantele astea nu seamănă deloc cu cele pe care le știam eu, chiar dacă nu au nimic deosebit prin ele: chec cu lămâie și mac, chec cu făină de migdale și cocos (aici poți să omiți glazura, dacă nu ai sirop de glucoză) și prăjitură cu zmeură și iaurt.
Pentru deserturi cu ciocolată am varianta asta de tartă simplă cu ciocolată, brioșe de post cu ciocolată și zmeură și lavacake, care poate fi păstrat foarte bine câteva luni în congelator și copt la nevoie.
[P] Dacă ai instalată aplicația Act for Good de la Carrefour, până pe 11 februarie, ai 25% reducere la paste Cavatelli (merg bine în rețeta pe care am făcut-o luni, de paste cu anșoa și spanac), 25% reducere la covrigeii ăștia foarte buni cu ulei de măsline și 25% reducere la pachetul de 4 role de șervețele de bucătărie cu 3 straturi.
Cărți, filme, muzică
📚 Cu o plăcere vinovată vă servesc săptămâna asta. Nu puteam să adorm într-o noapte și am zis să citesc ceva ușor, să mă ia somnul, și am început “Din cauza domnisoarei Bridgerton” - Julia Quinn. Mare greșeală. Atât de mult mi-a plăcut că am stat trează până am terminat-o de tot. E ușurică, steamy, veselă, I loved it. Am mai citit acum 2 ani câteva cărți din seria Bridgerton, mi-au plăcut și “Vicontele care mă iubea” & “Oferta unui gentleman”.
📝‘Everything we were taught about success is wrong’, The Guardian
“ The problem is the expectation that with achievement comes fulfillment. We’ve been thought that it’s not about the most enjoyable way to get to work or being and feeling well during your day; it’s about what each choice you make can earn you. (…) Fulfilment is a deep sense of belonging to yourself.”
🎶 Versurile cu care încep melodia asta, ay mi carazon 💛
Prăjitura de la cafea
Prăjitura de la cafea de săptămâna asta (adică de 3 zile, că atât a rezistat la noi acasă 😅) a fost tortul cu 3 creme de ciocolată. Perfectissim cu niște cafea fără lapte, fără nimic.
Ce mai am pe listă (în bucătarie)
Că tot am trecut prin toate rețetele de desert pe care le-am făcut, ca să compilez lista de mai sus, mi-am adus aminte de rețeta de gogoși cu mere pe care acum vreau să o refac în curând. Tot de pe lista de rețete de făcut e și varianta asta de „ciocolată de casă” cu unt de arahide și rețeta asta de pere poșate în vin alb și șofran.