10 prânzuri bune, gata în 1 oră 30′🥘
Meal prep #19
Dacă e ultima joi din lună, e newsletter de meal prep. Și, numai bine, că parcă în toamnă revine și cheful de gătit 🙈. Pentru primul meniu de după vacanță am ales două rețete care se pregătesc ușor, au multe legume și se păstrează foarte bine în caserole. Ai de lucru cam 1 oră și jumătate la ele, iar prânzurile sunt, ca de obicei, pentru 2 persoane, pentru o săptămână întreagă de lucru.
ce mâncăm
Avem 2 rețete pe care le pregătesc de mult timp și care sunt foarte gustoase: pui cu mazăre & mâncare de legume. Facem prânzuri pentru 5 zile, pentru 2 persoane, așa că ies 10 porții. Iar meniul arată așa:
LUNI - mâncare de legume (cam 250 kcal porția)
MARȚI - pui cu mazăre (cam 660 kcal porția)
MIERCURI - mâncare de legume (cam 250 kcal porția)
JOI - pui cu mazăre (cam 660 kcal porția)
VINERI - mâncare de legume (cam 250 kcal porția)
P.S. Păstrăm mâncarea la frigider în caserole bine închise și punem mâncarea în caserole doar după ce s-a răcit.
P.S. Înainte să te apuci de treabă, uită-te bine pe rețete. O să fie mai ușor dacă știi dinainte ce ai de făcut.
lista de cumpărături
Pentru cele două rețete ai nevoie de:
🥦legume/fructe:
400 g praz
900 g mazăre congelată
1 ceapă mare
4 morcovi (300-350 g)
3 tije de apio
2 ardei kapia
2 ardei grași galbeni
3 dovlecei (450-500 g)
6-7 căței de usturoi
1 legătură de mărar
🥩carne/ouă/lapte:
8 pulpe superioare de pui (cu piele și os)
🧂 condimente:
1 linguriță și jumătate de paprika afumată
1 linguriță de chimion măcinat
4 lingurițe de cimbru uscat
piper
sare
🥄altele:
ulei de măsline
1 cub de supă
3 conserve de roșii mărunțite
2 conserve de linte
4 linguri de vin alb (poți pune apă în loc)
+ pâine bună pentru servit mâncarea de legume

cum le pregătim
12.00 - Prima dată pregătește puiul cu mazăre - încinge cuptorul la 200 de grade și sărează bine pulpele de pui. Pune mazărea congelată, prazul tăiat în bucăți, vinul, usturoiul mărunțit, vinul, 2 linguri de ulei de măsline și mărarul mărunțit. Amestecă bine cu o spatulă. Așază deasupra pulpele de pui, stropește-le cu puțin ulei de măsline și pune tava în cuptorul încins pentru 45 de minute.
12.25 - Pregătește ingredientele pentru mâncarea de legume - curăță și ceapa, usturoiul, morcovii, apio și ardeii. Călește vreo 5 minute ceapa în 2 linguri de ulei de măsline într-o într-o cratiță/tigaie cu capac, în care o să încapă mai târziu toate ingredientele. Adaugă condimentele și legumele pregătite și lasă-le pe foc încă 5 minute. În timpul ăsta taie dovlecelul. După ce trece timpul, adaugă dovlecelul, conservele de roșii, cubul de supă zdrobit și 375 ml apă fierbinte. Amestecă, acoperă și lasă să fiarbă la foc mic 25 de minute.
13.10 - Amestecă în tava cu mazăre și pui și mai las-o în cuptor 20-25 de minute.
13.20 - Adaugă conservele de linte (după ce le-ai scurs), amestecă și mai lasă să fiarbă 10 minute la foc mic, fără capac.
13.30 - Oprește focul la mâncarea de legume. Scoate tava din cuptor și las-o deoparte să se răcească.
Și gata. Poftă bună și săptămână ușoară!
de lipit pe frigider
Poți descărca meniul, lista de cumpărături și indicațiile pentru pregătire și în format pdf.

rețetele video

PUI CU MAZĂRE

MÂNCARE DE LEGUME

CARTI, FILME, MUZICA

📚 Tocmai am terminat cartea autobiografică a lui Ruth Reichl, Tender at the Bone: Growing Up at the Table, superbă mi s-a părut, am citit-o cu mare plăcere. Doamna Ruth a fost redactor șef la revista Gourmet, dar asta pare să fie cea mai puțin interesantă parte a vieții ei, povestește în carte de o tonă de aventuri, toate în jurul mâncării. Practic e despre relația ei cu mâncarea și gătitul, de când era mică și până pe la 20 și ceva de ani, totul cu umor și tips & tricks. Minunat scrie. Îți las și newsletterul ei frumos (așa am descoperit-o) și mai jos și un articol cu ce chestii folosește cel mai des în bucătărie.
📰 The Kitchen Stuff Ruth Reichl’s Been Using Since 1972
New York Magazine
"I truly believe that all it takes to be a great cook is the desire to spend time in the kitchen. There is nowhere I’d rather be, and I spend a few hours of every day between the sink and the stove.”
🎬 Am fost la Past Lives sâmbătă, tare duios filmul, ne-a plăcut la amândoi. E despre o poveste de dragoste din copilărie și cum e percepută și integrată 10-20 de ani mai târziu în viața protagoniștilor.
▶️ Am văzut și ultimul sezon din Sex Education, mi s-a părut simpatic până la final serialul. Reconfortant să vezi constant adolescenți care abordează lucrurile mai asumat decât adulții din jurul lor🙈
🔊 Am văzut frumusețea asta de melodie cântată de Mahogany, Flyte și Florence Pugh. Superbissimă 💛Am scormonit apoi prin piesele celor de la Mahogany, de care nu știam, și-am mai pus câteva pe repeat: 1, 2, 3. Plus varianta originală de la piesa cu Florence Pugh (până or pune-o și pe aia pe alte platforme).

PRAJITURA DE LA CAFEA
Până termină Mihai testele la o cea-mai-bună-brownie-din-lumea-asta, las la cafecita noastră niște găluște cu prune, că tot e sezonul. A făcut și Mihai o tură bună în weekend.

CE MAI AM PE LISTĂ (în bucătarie)
Pe lista lungă de rețete s-a adăugat singură și rețeta asta de baclava cu sirop de cafea 😁. Tot acolo am trecut și rețeta de midii condimentate cu paprika afumată și, dacă vrei să faci Scotch egg, cred că rețeta de aici e o variantă bună de testat.

foto baclava: mihai gateste
foto mazare: Catia Climovich/Unsplash
2 luni de citit și acultat pe Voxa cu 10 lei/lună, cu înscriere aici
2 luni de citit gratuit pe scribd cu înscriere aici
DRAGHE10 pentru 10% reducere la printurile luț illustration
Done :) Până joia viitoare ne vedem pe Instagram.