Ce-am folosit într-o bucătărie mică 🍝

(cu) Ce am gătit în bucătăria de la țară #81

Vara asta, în august, am fugit din București ca să scăpăm de căldura de afară - un fel de vilegiatură, cum ar veni. Am petrecut toată luna la casa de la țară a părinților Mirunei, undeva in mijlocul județului Gorj, și la părinții mei, în Petroșani. Miruna poate lucra de oriunde, iar eu aveam mai multe zile libere rămase pe care am putut să mi le iau, așa că planul a funcționat foarte bine. La Petroșani chiar a trebuit să punem pe noi o geacă în vreo 2 seri 😁 Singurul dezavantaj a fost că a trebuit să stau departe de bucătăria mea și să ma descurc cu mai puține vase și ingrediente 😅 Ceea ce nu s-a dovedit însă așa de greu, eu oricum am început să gătesc într-o bucătărie cam la fel de mică.
cu ce am lucrat

La părinții mei am mai multe lucruri cu care să mă joc în bucătărie (atunci când am loc de mama mea 😋), dar la casa de la țară a trebuit să mă organizez mai bine cu ce să gătesc.
Așa că, pe lângă plită și cuptor, în cele 2 săptămâni și jumătate în care am stat acolo am organizat ce am gătit în jurul vaselor, ustensilelor și ingredientelor pe care le-am avut disponibile.
Din categoria vaselor și ustensilelor, m-am organizat cu următoarele:
- cratiță mare și cratiță mică cu care am fiert paste, orez sau porumb;
- tigaie (eu am luat-o pe aceasta exact pentru scopul ăsta) și care am folosit-o practic în mai toate rețetele pe care le-am făcut (merge și în cuptor, fără capac, până la 250 de grade);
- cântar de bucătărie - pentru că ingredientele trebuie cântărite 😅;
- spatulă de silicon, lingură de lemn, polonic și paletă - pentru amestecat, mutat și porționat mâncarea;
- strecurătoare - orezul și pastele trebuie scurse cumva;
- fierbător de apă - scurtează mult timpii în unele rețete și oricum Miruna nu trăiește fără el, că bea mult ceai.
ce am gătit

Cât am stat acolo, am avut acces la roșii, ardei, gogoșari, busuioc și pătrunjel proaspăt pe care le-am putut culege din grădina mătușii Mirunei. În rest, a trebuit să ne organizăm puțin pentru că cel mai apropiat magazin era cam la 40 de minute de mers cu bicicleta și nu era oricum foarte mare. Așa că am fost la cumpărături când am ajuns, iar câteva ingrediente (niște condimente și lucrușoare care au încăput în rucsacurile noastre) le-am luat de acasă 😁.
Meniul a fost următorul:
- pui “amatriciana” - de două ori am făcut, a mers perfect cu roșiile din grădină;
- salată orientală;
- trilogia penne arrabbiata, PUP și paste cu unt și roșii cherry;
- coaste de porumb și burger de fasole roșie.
- salată de vinete;
- curry ușor;
- paparadă cu chorizo;
- pâine cu salam, untură sau pateu și roșii;
- pâine-n-ou;
- huevos rancheros;
- shakshuka cu fasole.
La desert am avut o varietate mai mare: ciocolată de casă, găluște cu prune, buckle cu piersici și pannukakku 😁.

august 2022
CARTI, FILME, MUZICA


📚 N-am avut pofta de notat review-uri vara asta, dar am citit multe cărți care mi-au plăcut. Încep cu cele bune de dezbăut la cină: Curajul de a fi vulnerabil (Brenee Brown), Jurnalul unei fete greu de mulțumit (Jeni Acterian), Cum să-ți reinventezi viața. Cum să pui capăt comportamentelor negative și să te simți din nou bine (Jeffrey E. Young, Janet S. Klosko). Ultima are titlu stupizel, dar e foarte bună.
Foarte bună pentru pauză la creieraș: Inocenții (Ioana Pârvulescu), Mânăstirea Northanger (Jane Austen), Fiica eminentei cenusii (Philippa Gregory), Conversații cu prietenii (Sally Rooney). Prima a fost și cartea locului, apropo de ce povesteam în ultimul newsletter.
Mi-au plăcut, dar moderat: Not That Kind of Girl (Lena Dunham), Iernile sufletului (Katherine May), Moartea lui Vivek Oji (de Akwaeke Emezi), Prințesa albă (Philippa Gregory).
Cele care nu mi-au plăcut prea tare (nu regret că le-am citit, dar nu au avut atât de multă substanță cât mă așteptam; n-o să le recitesc): Despre Destin (Pleșu & Liiceanu), Efemeride (Irvin Yalom), Casele vieților noastre (mai mulți autori), Gânduri către sine însuși (Marcus Aurelius).
Începute și lăsate deoparte: Copilul invizibil (Gaspar Gyorgy), Logodnica (Doina Ruști), Sunt o babă comunistă (Dan Lungu). Pe a treia probabil o s-o reiau, pe primele 2 sigur nu.
📝La articole avem așa:
In praise of scruffy hospitality (Treehugger)
Are you not entertained? (Mark Manson)
Emmanuel Carrere writes his way through a breakdown (The New Yorker)
Are you in tune with your life season? (Sydney Morning Herald)
Nora Ephron - What's so damn great about aging (Salon.com)
Real mind control. The 21-Day No-complaint experiment (Tim Ferris)
Experiența mea de burnout (Dorin Lazăr)
P.S. Eu salvez articolele în aplicația Pocket, ca să le citesc mai târziu și acolo mi le deschide inclusiv pe alea cu plată (văd acum că în ultimul newsletter am lăsat câteva articole care nu păreau accesibile, dar nu mi-am dat seama pentru că la mine merg cu Pocket 😅). E gratuită aplicația, funcționează ca un folder în care să lași ce vrei să citești la un moment dat, dar nu chiar în momentul ăsta, fără-să-ții-100-de-tab-uri-deschise-cum-face-Mihai.
🎬La filme și seriale avem așa: Staircase, Better things & Girls (HBO Go), Persuasion (Jane Austen-ul cu Dakota Johnson de pe Netflix). Și am revăzut și Mean Girls (tot Netflix) - la 16 ani l-am văzut de vreo 20 de ori, așa că a trecut ceva timp până să am poftă să mă uit iar la el, dar la fel de mișto mi s-a părut și acum. Plus că parcă am prins mai multe ironii pe care acum 14 ani nu le-am sesizat.
🎞️ Mai las și turul de la Architectural Digest din casa lui Maggie Gyllenhaal & Peter Sarsgaard. E așa cozy și normal de frumoasă.
🎶 Șiiii melodiile pe care le-am ascultat pe repeat de un catralion de ori.
Bad girl (Lee Moses)
Ultimul cântec (Taxi)
Inima mea de 16 ani (Taxi)
At the hop (Devendra Banhart)
Solo conmigo (Romeo Santos) Avem album nou, muchachas.
🔊 Nașterea unui nou model economic. Ce înseamnă pentru salarii și costul banilor. Și partea a II-a.
🍝🍹Mai plec din vară și cu ginul cu rubarbă făcut de Mihai (e atâââââât de bun, că sper să mai prindă o tură de rubarbă grădina mamei lui, ca să facem și pentru Crăciun), desertul ăsta cu caise, pastele cu roșii și unt care au intrat în Preferatele Casei și astea 2 (1, 2) rețete de gelato pentru care trebuie să cerem îndurare. Mi-e tare frică că acum știe să facă gelato ca-n Italia, cu toții suntem (și) mai în pericol acum 😂 A, și brownie-ul ăsta care mi s-a părut cel mai bun dintre toate testate de Mihai (și aici simt pericol mare).

PRAJITURA DE LA CAFEA
Prăjitura de la ceafea a fost prăjitura de la ceiuț de când ne-am întors, că venise toată atmosfera aia frumoasă de toamnă peste noi și am profitat de ea cu câteva serii de afternoon tea improvizate acasă. Cel mai mult mi-a plăcut cum s-a potrivit brownie-ul de care ziceam și mai sus cu o ceașcă de rooibos și puțin lapte.

CE MAI AM PE LISTĂ (în bucătarie)
Chiar săptămâna asta cred că voi face rețeta asta de „risotto” cu chorizo și orzo, sună prea bine să nu o încerc. Și rețeta asta de pui crispy cu sos de miere pare ce trebuie. Iar cu ultima recoltă de rubarbă de la mama o să încerc prăjitura asta pufoasă cu făină de migdale.

foto tarta: sheri silver/Unsplash
CODURI DE REDUCERE ACTIVE:
2 luni de citit gratuit pe scribd cu înscriere aici
P.S. Mulțumim mult pentru răspunsurile la survey, am stat cu ele în față când ne-am gândit la ce subiecte să mai abordăm aici și cu ce să mai venim bun la tine-n Inbox. P.P.S. N-am uitat c-am zis ca povestim aici despre cazarea din Veneția, dar încă n-am ajuns acasă și de pe telefon nu mai pot adăuga chenare - rezolvăm în newsletterul de săptămâna viitoare.
Done :) Până joia viitoare ne vedem pe Instagram.