Prânzuri și cine cu puține calorii, ediția de vară 🍅


Deficit de vară #79
Am intrat în deficit caloric de 3 săptămâni, și eu și Mihai. Avem amândoi vreo 4-5 kile adunate în ultimele luni, așa că ne-am întors din concediu deciși să acționăm cum am mai acționat. Nu știu de ce e concediul așa un activator, dar mi-au scris 3 fete drăgălașe săptămâna trecută și mi-au zis că l-au început, și și prietena mea a aterizat din concediu direct în deficit. Deci scrisorica asta o să fie sigur utilă pentru 4 persoane 🙈
Noi am mai povestit despre deficitul caloric (adică mâncat mai puțin decât consumă corpul o perioadă) și cum îl folosim aici, iar în newsletter am tot lăsat rețete low-cal care nouă ne-au fost de folos în trecut. Mi-am dat seama însă că mai mereu am povestit despre asta în sezonul rece și majoritatea rețetelor sunt mai de toamnă/iarnă. Completăm mai jos și cu unele mai de vară (mai rapide, în principal).
Sunt rețete cu de toate, că noi mâncăm de toate și în deficit, doar avem grijă să nu depășim necesarul caloric. Mihai face în continuare câte un desert pe săptămână (dar doar un desert :)) din care mănâncă în fiecare zi, gătește la fel de variat cum gătește de obicei, doar prioritizăm un pic mâncarea mai puțin calorică.
P.S. Când am avut nelămuriri pe tema asta m-am consultat cu nutriționista Madalina Ungur (foarte utilă orice discuție cu ea), cu ea am verificat dacă ne-am calculat bine necesarul caloric și pe ea și pe Ana Anghel le urmăresc pentru informații în care am încredere pe tema asta. Noi o să lăsăm mai jos rețetele și mesele low-cal care ne-au fost utile în ultimele săptămâni, dar pentru informații tehnice cel mai bine mergi la o sursă avizată.
P.P.S. Mai trimitem scrisorică și joia viitoare, apoi newsletterul intră în vacanță până în septembrie. O să folosim perioada asta să ne gândim la subiectele următoare și să vedem dac-ar fi oportun să găsim o alternativă la Mailchimp, că ne cam usucă de bani😅 Îți lăsăm și ție căsuța cu propuneri, sugestii, reclamații, ca să ne spui ce-ai mai vrea să citești pe-acili-șa la toamnă – orice feedback e util. Dar ne mai auzim și joia viitoare.
BRAINSTORMING

Răspunde-ne aici la 2 întrebări scurte, ca să-ți fim și mai de folos de acum încolo 💛
la prânz & gustări

Îmi place tare mult când e și Mihai în deficit, pentru că nu mă mai gândesc deloc la cină. Alege doar rețete low cal, numără el caloriile la fiecare, mie-mi rămâne doar grija pentru prânzuri, pe care le păstrez oricum light și repetitive (rămân light și când nu sunt în deficit, ca să-și poată face Mihai de cap cu cina și desertul oricum dorește; și de obicei dorește). Numai că Mihai își dă jos kilogramele mai repede decât mine (damn you, metabolism de bărbați), așa că eu mai rămân în tranșee și după el 🙈 nici nu mai zic că deficitul lui are 300 de calorii în plus, nici-nu-mai-zic.
Anyhow – nu mai reiau toate prânzurile la care apelez pentru că sunt în lista de 20 de prânzuri pe care ți-am lăsat-o acum câteva săptămâni. Atâta doar că în perioada asta rămân la cele de maxim 450 de calorii (doar vreo 3 din lista au 500 oricum). Cel mai des merg pe somon-orez-fasole verde, pasta de pește și pusă în sandwich, dar și ca gustare (pe niște wasa), salata de paste cu pesto și dovlecel, pastele cu fasole (sau orez de sushi cu fasole & legume, toate reci) și ceva telemea & roșii cu ou fiert.
Gustările mi se par foarte importante, mă ajută mult să le am deja pregătite, ca să nu iau decizii la foame. Cel mai des îmi fac chifteluțele de linte, chifteluțele de somon, pasta de pește și ouă fierte. Le fac duminică și le păstrez în caserole, iar cel mai adesea le mănânc pe o bucată de wasa sau o felie de toast, cu niște cremă de brânză light. Chifteluțele și pasta de pește au 50-60 de kcal, oul fiert vreo 80, așa că am lejer gustări bune de 100-120 de calorii la îndemână.
Oul fiert e o dragoste nouă – am citit că e cea mai complexă sursă de proteină, mi se pare foarte sățios și și rezistă în frigider zile întregi. E bun și cu niște cremă de brânză deasupra și niște chives presărat (ouă umplute style așa). Mai pun și legume la aburi pe care apoi le păstrez în frigider (doar legume care ies crocante și știu că îmi plac mult: broccoli, sparanghel). Tot pe post de snack le folosesc.
Când vreau ceva dulce, mănânc un desert pregătit de Mihai (dacă nu am suficiente calorii rămase, mânânc jumătate de felie). Mai merg pe fructe proaspete (cireșe, căpșuni, afine) + 100 de grame de budincă de vanilie (zici că-i tartă fără aluat) și mi se pare util și Kinder Bueno (un băț are vreo 120 de calorii).

la cină

La cină am ales în mai toate zilele rețete din categoria low-cal, am încercat să ne încadrăm în 500 kcal. În ultimele două săptămâni am făcut așa:
- paste cu năut și dovlecel (cam 480 kcal)
- mâncare de fasole verde, varianta fără carne (cam 140 kcal are; la care s-a mai adăugat pâinea pe care am mâncat-o)
- pui cu kale și cartofi (cam 500 kcal)
- porc cu pere și ceapă roșie (cam 350 kcal)
- wok cu porc și noodles (aici am trișat puțin, pentru că am folosit noodles din konjac care au cam 9 kcal pe porție și așa am rămas în limita de 500 kcal)
- pui de vară (cam 450 kcal)
- paste cu creveți și dovlecel (cam 460 kcal)
- porc cu vinete și „orez” de conopidă (cam 350 kcal)
- tocană de pește cu năut (cam 300 kcal)
Pentru următoarele două săptămâni mai am în plan să fac: PUP (cam 440 kcal), gnocchi “alla norma alla arrabbiata” (cam 480 kcal), somon la cuptor cu harissa (cam 420 kcal), curry ușor (cam 290 kcal), vinete cu orez la cuptor (cam 290 kcal) și Scoici Saint-Jacque cu piure de mazăre (300 kcal).
În perioada asta am făcut cam un desert pe săptămână (doar un desert, ca salbaticii 😥) - la mine desertul e gustarea. Au mers foarte bine Prăjitura „6 caise” și prăjitura cu agrișe, care au fiecare cam 330 kcal pe bucată. Pe lângă prăjitură, mănânc multe fructe de sezon (caise, cireșe, căpșuni, afine, zmeură și pepene).
P.S. În categoria low-cal de pe site las toate rețetele noi cu puține calorii pe care le descopăr, poți să stai cu ochii pe ea că o actualizez frecvent.
GIVEAWAY

🎁 Câștigătoarea voucherului de cumpărături de la Carrefour este Dariana Crețu. Te rog să ne day un reply la mail în care să ne lași adresa ta, numărul de telefon și numele complet 🤗

CARTI, FILME, MUZICA

📚 Am devorat într-o zi Conversații cu prietenii, de la Sally Rooney, e lejeră și plăcută, bună de luat și pe plajă. Și m-am apucat și de o nouă Agatha - Răul de sub soare. E cartea de seară, că nimic nu mă adoarme mai bine ca niște Poirot în vacanță.
Am mixed feelings față de articolul de mai jos - mi se pare cam greoi scris și fără suficiente argumente, dar îl las că-i interesantă ipoteza.
📰Reading Ourselves to Death
the new atlantis
"The journalist Nick Bilton has estimated that each day the average Internet user now sees as many as 490,000 words — more than War and Peace [the novel] (…) We are so used to our screens bombarding us with text — news, tweets, emails — that we are almost surprised to discover that the walls around us have nothing to say (…) This is why when I’m out and about and have left my phone somewhere, or it has run out of battery, I find myself desperate to read something, anything, even a leaflet or a menu. Simply watching the world go by, observing and reflecting on it, is too shapeless an experience. I want the world narrated, to have clear, meaningful sentences fed to me."
🎭 Am fost aseară la Tache, Ianke și Cadâr, de mult ne doream. A fost simpatică, dar Mihai a prins-o acum mulți ani într-o variantă care i s-a părut mai haioasă.
[Mihai] 🎬 Am fost la Thor: Love and Thunder dar nu ne-a plăcut așa de tare - parcă a devenit prea „neserios” personajul (cât de „serios” era în Thor: Ragnarok era perfect 😁). Am mai văzut și La răscruce de vânturi și a fost o surpriză foarte plăcută pentru amândoi. Și la Elvis am ne-a plăcut mult.

PRAJITURA DE LA CAFEA
Bine-ați revenit la cafecita 💛 azi o bem cu niște prăjitură cu agrișe - merge bine și direct din frigider, dar perfectă e când e încălzită puțin în cuptorul cu microunde (20-30 de secunde). P.S. Pe post de cafecita merge și ceaiul de rooibos. Mie nu mi-a plăcut mult timp, dar apoi l-am băut undeva infuzat cât trebuie și l-am adoptat și acasă pe post de a doua cafea. Îl infuzez 3 minute, apoi adaug puțin lapte și combinația pare fix cafea cu lapte.

CE MAI AM PE LISTĂ (în bucătarie)
Pe lângă variantele pe care le-am lăsat mai sus, mai am în plan și niște rețete noi, dar tot din zona asta low-cal: wok cu legume și tăiței udon, o mâncare de orez și morcovi, iar la desert vreau să refac tarta asta ușoară de ciocolată.

tarta cu ciocolata
CODURI DE REDUCERE ACTIVE:
15% reducere la orice produs cumparat pe vegis.ro (nu se aplica la produsele care sunt deja reduse), cu codul MIHAI15
2 luni de citit gratuit pe scribd cu înscriere aici
5 livrări gratuite în Bringo cu codul 5MIL (la comenzi de minimum 25 de lei)
Done :) Până joia viitoare ne vedem pe Instagram.