Cum mi-am organizat cămara și congelatorul💡

Despre organizarea cămării #71

Anul trecut, la curățenia de toamnă din cămară, mi-am dat seama că am foarte multe ingrediente, iar de multe și uitasem că-s acolo 🙈 Așa că, pentru a evita în viitor situația asta, am reorganizat cămară și am creat o listă cu tot ce am în cămară, urmând ca, abia atunci când consum de tot un ingredient, să-l bifez pe listă și să-l cumpăr cu prima ocazie.
Sistemul a funcționat, dar, după câteva luni, mi-am dat seamă că am nevoie de ceva mai multe informații despre ce am în cămară. Așa a apărut "lista-inventar" pe care o am acum, în care am notat și cantitățile din fiecare, dar și când expiră (la unele).
Așa că, în scrisoarea de azi, o să-ți arăt cum am inventariat tot ce am în cămară, precum și câteva trucuri și concluzii pe care le-am tras după ce mi-am reorganizat cămara și congelatorul. Îți las mai jos și lista, dacă vrei să o descarci și să o personalizezi pe cămara ta.
P.S. Avem și săptămâna asta un cadou, în ton cu tema dezbătută, îl găsești mai jos🎁
inventariat cămara

După cum ziceam mai sus, lista inițială pe care am făcut-o a avut 2 probleme: nu puteam căuta în ea (era dificil inclusiv pentru că erau multe lucruri trecute acolo) și nici nu puteam avea o imagine clară a cantităților pe care le aveam din diferite ingrediente. Așa că am intrat la o nouă sesiune de aranjat și inventariat cămara. De data asta am abordat lucrurile puțin diferit:
1. Am luat tot ce aveam în cămară și am trecut într-un document excel (știu că poate pare puțin exagerat, dar la mine a funcționat cel mai bine🙈).
2. Am împărțit toate lucrurile din cămară în câteva categorii mari, ca să fie mai vizibile, și le-am aranjat în ordine alfabetică.
3. Am trecut și cantitatea aproximativă din fiecare ingredient în parte și, acolo unde am considerat necesar sau unde am avut informația, am trecut și data de expirare.
Cam același lucru l-am făcut și pentru congelator. La frigider nu m-am băgat, pentru că dau nas în nas cu ce e acolo în fiecare zi. Și nici nu simt că am găsit cel mai bun sistem pentru frigider deocamdată.

Găsești AICI lista cu ce am eu în cămară, poți descărca documentul ca să-l editezi și modifici cum îți este de folos. Eu îl țin în Drive, ca să îl am la îndemână și de pe telefon oricând.
organizare/depozitare

Aici am avut 3 direcții principale:
1. Am adoptat modelul Mirunei de organizare, și anume „cutia” 😅. Am încercat să pun ingredientele din aceeași categorie (spre exemplu, toate nuciferele sau toate ingredientele pentru prăjituri) laolaltă în aceeași cutie. Așa știu că, dacă o să caut praful de copt, de exemplu, îl găsesc în cutia cu ingrediente pentru prăjituri.
2. Am folosit caserole/recipiente încăpătoare pentru ingredientele pe care le utilizez cel mai des la gătit (făina albă, orez, zahăr, orzo etc.) Pentru pliculețe sau alte chestii mici am refolosit cutii de la pantofi/pachete etc.
3. Am încercat să păstrez celelalte ingrediente pe care le folosesc mai rar în recipientele lor - ar fi prea mare bătaie de cap să scot și să pun toate ingredientele în borcane sau cutii.
În congelator am încercat să grupez ingredientele în fiecare dintre cele 3 rafturi: în unul am pus carnea congelată, în unul am pus legumele și fructele congelate, iar în al treilea am pus înghețata, aluatul și celelalte dulciuri.
alte trucuri și concluzii

Cele mai importante concluzii pe care le-am tras după ambele organizări și în general, după ce am folosit acest spațiu (care are cam 1 mp) în ultimii 6 ani, sunt astea:
💡 e bine să am lucrurile pe care le folosesc cel mai des la îndemână și la vedere în cămară - când am nevoie de ele, mă ajută să le găsesc ușor;
💡 actualizez lista-inventar pe care am făcut-o cât mai des - ideal ar fi de fiecare dată când folosesc ceva din cămară, dar, în practică, asta e mai greu 😅. Așa că încerc să o actualizez mai ales când un ingredient se termină sau e pe terminate ca să știu ce trebuie să cumpăr;
💡 actualizarea de mai sus merge mână în mână cu lista de cumpărături - fac mereu o listă de cumpărături după ce stabilesc ce gătesc în următoarele zile și verific ce am deja în cămară.
💡 sunt foarte folositoare cutiile pentru a pune mai toate lucrurile din cămară - dacă sunt și de același tip și se potrivesc cu rafturile ajută mult și, în plus, arată și mai bine. Dar și cutiile de pantofi sunt bune la casa omului :)
💡 am grijă și mai mare peste vară să țin făinurile și cerealele în recipiente închise (cămara mea nu are aerisire, iar vara se încălzește puțin, mai ales ca are deschidere direct în bucătărie unde gătesc zilnic); cum odată ce vine vara nu prea mai fac pâini sau chestii asemănătoare, din primăvară reduc treptat stocul de făină și cereale.
💡 pentru congelator, ajută foarte mult etichetele. Eu am acolo aluat de tartă, de lavacake, etc. și toate au o etichetă cu data la care le-am pregătit, dar și ce e exact acolo :)) că după câteva luni nu mai știu exact ce am pus acolo sau când.
💡 este imperios necesar să existe lapte praf în cămară ca să pot face oricând ciocolată de casă 😁
GIVEAWAY

(P) În ton cu subiectul de azi, îți zic și de "Ghidul EcoFinanciar: Cum să consumi responsabil", un ghid cu sfaturi pentru consum responsabil lansat luna trecuta de BCR, Școala de Bani și Mai Mult Verde. Are 8 episoade și poate fi văzut gratuit aici (trebuie să îți faci cont înainte). Episodul 2 e cu sfaturi utile pentru consumul de alimente/cumpărături.
🎁 Și avem și de data asta un mic cadou: un kit pentru consum responsabil, oferit de BCR, format din: 1 caserola din bambus, 2 perii din bambus pentru curățarea legumelor, plasă de cumpărături, un săculeț reutilizabil pentru legume și 1 pahar din sticlă borosilicată. Poți să câștigi kitul dacă lași un comentariu la reel-ul cu baclava de AICI în care să ne spui ce faci tu ca să mai reduci din risipa alimentară din bucătărie. Poate să fie un truc mic, poate să fie un sfat din cursul de la Școala de Bani, orice ți-e de folos ție și ar putea fi și altcuiva. În newsletterul din 2 iunie anunțăm câștigătorul (până pe 1 iunie te poți înscrie).
de la voi
Am pus întrebarea asta și pe Instagram, duminică, și am primit mai multe răspunsuri folositoare, așa că las mai jos și câteva sfaturi anti-risipă alimentară primite din comunitate, cele care s-au repetat cel mai des:
🍊meniu săptămânal pregătit în avans + listă de cumpărături;
🥦diverse trucuri de păstrat mai bine în frigider (salata păstrată cu 1-2 șervețele de hârtie într-o pungă, ridichi/sparanghel păstrate într-un borcan cu apă);
🥕legumele care nu mai rezistă mult merg în wrap-uri sau se transformă în sosuri/supe creme; carnea rămasă de la cină merge a doua zi în sadwich-uri;
🍞pâinea rămasă se transformă în pesmet sau crutoane (eu fac mereu pâine-n ou cu pâinea veche);
🥘congelat mâncarea care rămâne; apropo de asta, îți las link și de la articolul de pe blog cu congelatorul, despre ce/cum păstrez în congelator.

CARTI, FILME, MUZICA

📚 Am citit Doamna England (Stacey Halls) săptămâna trecută, e o carte simplă și ușurică, numai bună de zăcut într-o sâmbătă cu ea, o dai gata în câteva ore. Acțiunea are loc în Anglia în 1900 și ceva, la conacul unei familii înstărite și e povestită din perspectiva dădacei care lucrează acolo. În mintea mea era constant imaginea și atmosfera Downtown Abbey- dacă ți-a plăcut serialul, posibil să-ți placă și cărticica.
📝Două articole îți las azi: un eseu haios de la domnul Pleșu, despre mâncare, și un interviu simpatic cu un ilustrator de cărți pentru copii.
📰 Stupori alimentare
Andrei Pleșu, Dilema Veche
“Singura unanimitate savantă e că vitală e moderația și că, de fapt, marele vinovat pentru toate e stresul. Concluzia: trebuie să mîncăm puțin, fiert și vesel! Nu prea contează ce.”
📰 Mo Willems Has a Message for Parents: He’s Not on Your Side
interviu, The New York Times
“Probably the most fundamental insight is that even a good childhood is difficult: You’re powerless.”
“If you want your kid to be a better human, the way to do it is to be a better human (...) At some point they’re like, ‘‘That can’t be cool because my parents don’t do it.’’ You don’t think you’re cool, but if your kid says, ‘‘Dad, will you play with me?’’ and you say, ‘‘Not now, I’m drawing,’’ that kid is going to start drawing because that’s cool to them.”
🎞️ Am fost la cinema să vedem Downtown Abbey: A new era și Doctor Strange in the multiverse of madness, ambele ne-au plăcut.
🔊Tare frumoasă discuția asta dintre Micutzu și Silviu Faiăr. O plăcere să-i asculți cum argumentează civilizat când nu sunt de acord unul cu altul și cum ascultă fiecare punctul de vedere al celuilalt înainte să raspundă. Mai ascult pe Scribd și cartea de memorii a lui George Carlin, Last Words: A memoir, e simpatică. P.S. Încă mai am perioada de gratuitate de Scribd, vezi că e la finalul newsletterului link pentru citit/ascultat în aplicație gratuit timp de 2 luni.
PRAJITURA DE LA CAFEA

Baclavaua scoasă din cuptor în weekend pe contul gătitor e prăjitura de cafea de săptămâna asta. Deși recomandarea noastră e să bei cafecita abia după ce mânânci un cuibușor din ăsta cu fistic și nuci, după ce-ți lingi degetele de ultimele fărâme de sirop dulce💛 e foarte bună și mult mai ușor de făcut decât pare la prima vedere. Rețeta e pe site, aici.

CE MAI AM PE LISTĂ (în bucătarie)
Las aici câteva rețete foarte bune la care poți să folosești ingrediente pe care le ai prin cămară sau congelator: chiftele rapide de linte în sos de lapte de cocos, pâinea de duminică dimineață, crumble cu fasole verde sau ciocolată de casă.

ciocolata de casă
CODURI DE REDUCERE ACTIVE:
2 luni de citit gratuit pe scribd cu înscriere aici.
Done :) Până joia viitoare ne vedem pe Instagram.