Ce mănânc la prânz ca să mănânc ce vreau la cină #35


Una dintre întrebările care revine în fiecare săptămână e cum de nu ne îngrășăm, având în vedere câte chestii gătește Mihai. Răspunsul e foarte simplu: ne îngrășăm :)) Dar am rezolvat problema cu atenție constantă la masa de prânz, pe care o păstrăm mai light. Eu așa am dat jos 10 kilograme anul trecut- mâncând în continuare tot ce gătea Mihai la cină, dar cu deficit caloric overall.
Am păstrat obiceiul cu prânzurile light și după ce am alungat kilogramele cu pricina, ca să stau mai fără griji indiferent de giumbușlucul pe care-l gătește Mihai la cină. Până acum a funcționat așa - deși mai am perioade în care mă bucur de prăjitura de cafea la fel de des ca englezii și se vede imediat.
Anyhow, mai jos am lăsat toate meniurile mele de prânz- toate au cam 400 de calorii, dar sunt adaptate pe gusturile mele, așa că n-aș zice că-s bune de luat as they are. Ca să pot să fiu constantă, mi s-a părut esențial să mănânc doar chestii care îmi plac. Or avea rondelele de orez 10 calorii, dar dacă mi se pare că au gust de carton n-o să le mănânc cu plăcere = n-o să mă țin de treabă.
Totodată, a se nota că eu nu nu sunt mare fan gătit (doar al oamenilor care gătesc, wink-wink), așa că la prânz mai degrabă asamblez decât gătesc 🙈 Să nu te aștepți să dai de rețete sau combinații așa de mișto ca cele pe care le arată Mihai pe-aici de obicei 😁.
P.S. Motivul pentru care lipsește carnea este că mi se pare mai complicat de gătit. Totodată, ca un mic disclaimer, e important de notat că eu nu mă preocup foarte tare să am varietate la prânz pentru că Mihai gătește foarte variat și știu că o să-mi iau nutrienți și vitamine și din ce pregătește el la cină. Că nu doar caloriile contează, bineînțeles.
salata și frații ei

Salata de paste cu pesto - 400 de calorii
Adică combinația de care am tot povestit - pe care o fac cel mai des. 65 de g penne integrale + 25 de g pesto + 1/2 de dovlecel la grătar + ruccola/spanac/ce frunză îți place ție + roșie & castravete.
Salată de cartofi cu halloumi și fasole verde - 392 de calorii
Asta e salata mea de toamnă-iarnă, când nu am roșii, castraveți și alte verdețuri la discreție. E și bună, și consistentă. 150 de g cartof fiert + 100 de g halloumi light pe grătar + 130 de g fasole verde trasă la wok cu jumătate de linguriță de ulei de măsline.
Salată în lipie - adică 1 lipie de supermarket, încălzită puțin într-o tigaie, cu 1 felie de emmentaler light deasupra, o tonă de ruccola/spanac light sau mix de salată, 1 ou fiert + 60 de g de somon la cuptor - 367 de calorii
Poți să renunți la somon, ca să faci totul mult mai rapid, însă eu de obicei îmi pregătesc 2 bucăți de somon de cuptor o dată (cel de care zic imediat mai jos) și îl folosesc în 2-3 mese din cursul săptămânii. Dacă renunți la somon are cu vreo 100 de calorii mai puțin.
Salată de năut cu morcovi - 400 de calorii
Îmi place mult combinația de năut cu chimion, așa că o salată pe care mi-o fac des e cu 90 de g de năut scurs (din conservă) + 1 morcov dat pe răzătoare, ambele amestecate cu 1 linguriță de chimion, 1 linguriță de ulei de măsline, sare & piper. Mai adaug 50 de g de telemea light și 1 ou fiert, 1 wasa lângă și gata.
somonul și prietenii lui

În congelator am mereu fileuri de somon congelate de 100 de g (de la Delfish sau Ikea) și în fiecare săptămâna am un prânz în care le includ. Le țin 20 de minute la 200 de grade cu un strop de zeamă de lămâie și niște sare & piper deasupra. Very important: le decongelez peste noapte în frigider înainte să le bag la cuptor.
Am mai multe variante în care combin somonul:
Varianta 1: 100 de g somon + 50 de g orez basmati fiert, amestecat cu 1 linguriță de ulei de măsline și pătrunjel + 100 de g broccoli - 400 de calorii
Varianta 2: 100 de g somon + piure de mazăre - 372 de calorii
Piureul ăsta de mazăre e foarte bun (e singura variantă în care mănânc mazăre, altfel nu-s deloc fan) și merge ca garnitură la multe chestii. Se face și super repede și are și doar 190 de calorii per porție. Win-win-win.
Varianta 3: 100 de g somon + 120 de g năut copt cu chimion - 383 de calorii
Ultima dată când mi-am făcut somonul am zis să salvez și conserva de năut deschisă de o săptămână care era în frigider, așa că am amestecat boabele de năut scurse cu o lingură de chimion măcinat și le-am pus în tavă lângă somon. Au ieșit perfecte - crocante la exterior, și moi în interior. Deci 200 de grade și 20 de minute e o combinație bună și pentru năut.
Varianta 4: 100 de g somon + 200 de g broccoli tras la wok cu 1 linguriță de ulei de măsline) + dressing de iaurt cu usturoi (40 de g de iaurt + 4 g muștar + usturoi după pofta inimii) - 354 calorii
De când am descoperit combinația iaurt/muștar/usturoi (neapărat în proporția 10/1 de iaurt/muștar) n-am mai mâncat deloc minunăția pământului care se numește mujdei cu smântână. E foarte asemănător la gust cu cel cu smântână- dar nu are nici 30% grăsime de la smântână și nici tona de ulei care se pune de obicei în el.
give me all the boabe

Burger de linte + ou fiert + 1 wasa + 100 de g roșii - 447 de calorii
Ăsta e un burger făcut cu rețeta lui Mihai de chifteluțe de linte - am folosit jumătate din compoziția din rețeta lui pentru 1 burger și l-am ținut în tigaie câte 4 minute pe fiecare parte.
Practic, când am făcut ultima dată chifteluțe cu linte am făcut compoziție dublă, am format jumătate în chifteluțe și din cealaltă am făcut 2 burgeri. Burgerii i-am păstrat în congelator până am avut nevoie de ei. P.S. I-am decongelat peste noapte în frigider înainte să îi gătesc.
Burger de fasole - 300 de calorii
Din aceeași categorie e și burgerul de fasole de aici. Și el se păstrează bine și la congelator.
Hummus 100 - adică hummusul care are 100 de calorii per porție. Acili-șa îl găsești.
oricând la îndemână

Tartine cu ton și porumb - 300 de calorii
Am grijă să am mereu în cămară conserve de ton în suc propriu (în varianta de 85 de g), conserve de porumb, Wasa și cremă de brânză light. Asta ca să le am îndemână pentru zilele în care nu mi-am pregătit prânzul în avans sau abia am venit din concediu și nu am nimic în casă. De multe ori combinația ton (85 de g) + porumb (50 de g) + wasa (3) + cremă de brânză light (30 de g, philadelphia light) m-a salvat de la a comanda ceva cu multicele calorii. E bun-bun și cu calorii puține-puține.
Poți înlocui wasa și cu o felie de pâine - e mai gustos așa, dar se mai adugă câteva calorii la distracție. Dacă faci așa, cel mai bine e să o prăjești înainte să o ungi cu crema de brânză, ca să se creeze o mică barieră pentru când pui porumbul puțin umed. De cele mai multe ori adaug și un ou fiert in the mix (cu oul ajunge la 380 de calorii).
Ou cu brânză para mi - 315 calorii
La fel, am mai mereu în frigider telemea light. Și, cum Mihai are grijă să avem și ouă în permanență, un alt prânz care mi-e foarte la îndemână este combinația clasică de ou + telemea. Simplu și bun și cu wasa în loc de pâine, ca să nu fie așa de bun încât să mai vrei :))
The trick is să ai o tigaie antiaderentă în care să prăjești oul cu un fâs de ulei (ca la clătite) - apoi să-l lași să se gătească cu capacul pus; și e la fel de bun ca cel prăjit în ulei mult. Dacă nu, merge și cu ou fiert. Așa că avem așa: 1 Ou fiert sau prăjit în tigaie fără ulei + 30 de g telemea light + 2 wasa + 2 roșii + 1 castravete. Nici cu 2 ouă nu depășește 400 de calorii, așa că merge și așa.
CARTI, FILME, MUZICA

📚Las o recomandare de carte de vacanță: Moarte pe Nil de la Agatha Christie. Am citit-o acum 2 săptămâni în câteva ore, e ușurică și te ține captivat. Numai bună pentru o zi de leneveală. Între timp pe cont am povestit și despre Amintirile unei fete cuminți (Simone de Beauvoir) și acum citesc Singura Poveste (Julian Barnes).
🎞️ Ne-am uitat la sezonul 2 din The movies that made us (Netflix) și ne-a plăcut la fel de mult ca sezonul 1. Fiecare episod e despre cum a fost făcut câte un film celebru și e frumos când vezi că multe lucruri care par impresionante pe ecran au fost improvizații sau cum nimeni nu credea că o să funcționeze. După, ne-am uitat și la filmul Back to the Future (eu nu-l mai văzusem) și la Forrest Gump (care e la fel de drăgălaș cum mi-l aminteam). Ambele-s tot pe Netflix.
🔊 Am ascultat podcastul ăsta cu Seth Godin, intervievat de Tim Ferris și, ca la orice chestie scrisă/zisă de musiu Godin, mi-am luat o grămadă de notițe. E despre subiectele pe care le tot dezbate el: de ce e mai importantă consecvența și munca decât talentul, cum muza nu există etc. Mi-a plăcut mult, o să și las un pasaj mai jos:
I decided a really long time ago that I was going to be consistent, and it didn’t matter if in a moment I felt like yelling at a customer service person, or going up on stage when I’m supposed to be adding energy and just taking energy instead. What I learned from that is the way we act determines how we feel way more often than the way we feel determines how we act.

PRAJITURA DE LA CAFEA
Perfect merge cu cafecita plăcinta cu afine făcută de Mihai în weekend - e bună și caldă, și rece. Cam 300 de calorii are o felie rezonabilă (adică mică). Îți las și o felie de crisp cu mure, dacă tot suntem aici - rețeta e de anul trecut în IGTV, dar abia acum ne-am dat seama că nu e pe site și am publicat-o. E din categoria de rețete pe care le-aș putea face și eu - adică easy-peasy și rapidă.

CE MAI AM PE LISTĂ (în bucătarie)
Ca să fiu în ton cu tema de săptămâna asta, am căutat - și găsit - câteva rețete pe care poate le preia și Miruna la pranzurile ei 😁. Prima ar fi un amestec de sparanghel, mazăre și broccolini. Și supa asta cu linte și morcovi pare simplu de făcut. La desert se potrivesc brioșele astea cu ciocolată, sifon și zmeură care au aproximativ 250 de calorii fiecare.

Done :) Până joia viitoare ne vedem pe Instagram.