Restaurante Brașov: Unde am mâncat bine 🥘🥩


Am venit, am mâncat, am plecat 😁 Mai precis, am venit repede, am mâncat bine și am plecat greu 😅 Ne-a plăcut mult Brașovul - mai mult decât acum 8 ani când l-am vizitat prima dată împreună (atunci era iarnă și foarte frig). Acum am găsit multă mâncare bună, cremeș și găluști cu prune la tot pasul și până și vreme de 2 anotimpuri. Vineri eram cu geaca de toamnă și marți am plecat pe 27 de grade. A fost frumos, mai venim. Îți las mai jos lista de restaurante testată de noi, cu detalii și concluzii de la fiecare - sperăm să-ți fie de folos dacă ajungi curând pe-aici. P.S. Locuri de mic dejun n-am testat, că n-am fi avut cum să testăm cât am testat dacă aveam și un mic dejun la bord 🙈
sub tâmpa

Dacă pe lângă mâncare luăm în calcul și locul, și ambianța, atunci pe primul loc rămâne Sub Tâmpa. Mâncarea a fost bună - doar desertul nu ne-a prea dat pe spate (negresa cu sos de caramel), însă ce am mâncat la felul principal (mușchi de vită & obraji de vițel gătiți încet) a fost foarte bun. Și fasolea bătută cu ceapa caramelizată și bacon a fost bună - însă porțiile foarte mari ca antreu. Nu prea merge să mănânci și antreu, și fel principal, cum ne-am aventurat noi. A, și pâinea prăjită a fost foarte bună - pâine bătută, ardelenească.
Locul e frumos, în mijlocul naturii, practic ai pădurea ca priveliște aproape oriunde stai. Și fundalul e jazzy, foarte potrivit pentru o cină romantică :)
Antreul a fost 19 lei (același preț și pentru fasolea bătută și pentru crema de vinete), obrajii de vițel cu piure cu trufe au fost 69 de lei, iar mușchiul de vită a fost 85 de lei. În meniu era și piept de rață (53 de lei) și piept de pui (39 de lei) și ceva mac n cheese pentru copii.
La fel ca la restaurantul La cuptor din Sibiu mi s-a părut că farfuria este prea încărcată, dar aici mai mult vizual decât din punct de vedere al conținutului.
dei frati

Dacă judecam doar în funcție de mâncare, Dei Frati era pe primul loc :) Foarte bună toată mâncarea, de la antreu până la desert.
Midiile în unt cu fulgi de migdale ne-au plăcut foarte mult (16 lei) și au fost foarte bune și pastele (eu am luat tagliatelle al ragu - 32 de lei) și Miruna a luat pastele cu trufe (32 de lei). Bunicel și profiterolul de la desert (16 lei).
Noi am făcut rezervare înăuntru că ne temeam de ploaie, însă pe terasă era mai draguț - dar neapărat cu rezervare, că n-au primit pe nimeni fără cât am stat acolo, erau rezervate toate mesele.
bistro del'arte

Și la Bistro del'Arte a fost bună mâncarea - însă pentru mine, care nu mănânc brânză și alte lucruri, nu erau prea multe opțiuni.
Am luat burgerul cu dulceață de ceapă și harissa și a fost foarte bun (48 de lei). Miruna a luat cotletul de porc cu brânză semimaturată servit cu tarta cu spanac și cartof. Tarta era cam ca o chifteluță de cartof - foarte bună, din ce-mi zice Miruna 😊
La desert am mâncat găluște cu prune și papanași. Papanașii nu erau gogoașa clasică pe care o știm noi, ci mai mult în zona de gălușcă cu prune. Și găluștile mele au fost bune - cu ceva mai mult aluat față de cum le fac eu acasă, dar asta ține de gustul fiecăruia.
prato, pilvax

Le pun împreună pentru că am mâncat de prânz aici și nu am testat așa de multe chestii.
La Pilvax aveau în meniu multe nostalgii de acasă - spanac cu ou (sau cu pâine-n ou), lapte de pasăre sau găluște cu prune. Din cele 3 am testat doar găluștele cu prune și mi-au plăcut. Am mai luat o supă de găluște (17 lei), iar Miruna a luat o supă Gulaș (19 lei). A fost bun, dar nu ne-a dat pe spate. Foie gras-ul parcă nu a fost pe măsura așteptărilor și al prețului (45 de lei).
La Prato am mâncat chiar înainte să plecăm - am împărțit platoul de antipasto di terra (54 de lei), cu brânzeturi și cărnuri italiene și a fost foarte bun - Miruna raportează de la brânză, eu de la cărnuri. Și foccacia cu care l-am mâncat (cu ulei de măsline și ierburi) a fost foarte bună - dar avea prea multă sare presărată. Am mai luat o Pizza Salami (după ce-am insistat un pic să fie fără brânză :)) - chelnerița, de altfel foarte drăguță, încerca să mă convingă că nu se poate așa, mai bine iau o foccacia) și Miruna a luat un risotto cu ciuperci (42 de lei). Erau multe alte opțiuni în meniu (mult pește, fructe de mare, parcă și cărnuri), dar nu-mi amintesc să fi văzut vreun fel sub 40 de lei. Probabil de-asta am rămas cu impresia că e un loc mai scump decât celelalte. Dar mâncarea a fost bună - blatul de la pizza foarte uniform, ca o coajă foarte bună; și risotto-ul a fost ce trebuie. Foarte mari porțiile însă și e poziționat cam în soare - au o copertină pusă și deasupra, și pe lateral, dar pe la ora 1 deja se făcuse cald la masă.
la ceaun (weiss), next door

Când am ajuns, vineri, am mâncat La Ceaun (Weiss), dar nu prea ne-a plăcut. Am luat ciorbă de fasole în pâine, însă sigur fusese asamblată de ceva timp acolo pentru că pâinea absorbise mai toată zeama. Bună la gust ciorba, dar mi-ar fi plăcut să fi avut și zeama. Miruna și-a luat pită unsă cu de toate, adică niște pâine cu icre, zacuscă și fasole bătută - de icre a zis că erau cum le face și mama ei, ceea ce e întotdeauna un compliment. Și fasolea bătută a fost bunicică. Am mai luat și o cătinată și o socată, însă ambele ni s-au părut prea dulci.
Am mâncat și la Next Door, unde au fost bune aripioarele de pui. Coastele pe care le-am comandat eu erau bunicele, însă garlic bread not so much - eu n-am gustat, că era implicată brânza în poveste, dar Miruna raportează că nu era destul de garlicy și de buttery.


PRAJITURA DE LA CAFEA
Prăjiturile de la cafelele noastre au fost cremeș, cremeș și iar cremeș :)) Mare bilă albă pentru Brașov pentru cât de repede poți să ajungi la un cremeș bun. Noi am mâncat de la Vatra Ardealului (care a luat locul I) și de la Cofetăria Mureșană (locul II). Am primit recomandări și pentru brutăria Simplu, am înțeles că sunt acolo un cremeș și-un ecler foarte bun, dar noi ne-am sincronizat prost și era închis când am ajuns. Un ecler bun (cel cu ciocolată) am găsit tot la cofetăria Vatra Ardealului și, dacă tot te-am trimis în zona asta, găsești aproape și o înghețată bună - de la Yummy Gelato. Îți recomandăm în primul rând înghețata de -ghici!- cremeeeeș :)) Yep, și chiar are gust de cremeș, cu bucăți mici de foitaj prin ea. Mihai a fost fericit c-a găsit kurtos kalacs la Transilvania Bakery (unde am văzut și înghețată în cornet de kurtos, dacă vrei să combini cele 2 lumi - n-am gustat-o, dar arăta promițător) și mai las și înghețata de la Gelato Mania. Dacă vrei un desert din bucătăria lui Mihai, îți las aici rețeta de la tortul cu rubarbă și căpșuni pe care l-a făcut marți. E printre torturile mele preferate și merge perfect cu cafeaua - deși după maratonul ăsta de deserturi cred că-l las mai mult pe Mihai să se ocupe de el.
și apropo de cafea

Am băut cafea bună la ch9 și Tekafe și am primit multe recomandări pe Instagram să mergem pentru cafea de specialitate și la Croitoria de cafea și la Nola. Dacă mai aveam câteva zile mergeam sigur.
Și ne-am mai oprit într-o seară pentru un prosecco și la Tipografia - mai aveau în meniu și cocktailuri care arătau bine și ceaiuri, iar locul era foarte simpatic. Ne-am simțit foarte bine și aici.
CARTI, FILME, MUZICA

Aurora Liiceanu - Patru femei, patru povești
📚 De vreo săptămână și ceva citesc doar cărți și lucrări de la Aurora Liiceanu. La fel am făcut și acum vreo 3 ani când am descoperit-o. Ce-mi place cel mai mult la cărțile ei e când analizează biografii și comportamente de-ale scriitorilor sau artiștilor. Iar cărțile ei sunt foarte ușurele, parcă în cărți e mai mult scriitoare decât psiholog - simt mereu că îmi spune povești când o citesc. Nu-ți recomand o carte anume de data asta - mai bine aruncă un ochi pe cărțile ei și alege una cu un subiect care te interesează. Mai las și articolul asta de pe Atlantic.
🎞️ Nimic nou de recomandat aici, noi ne-am uitat seara pe History la Așii Amanetului 😅
🔊 O discuție cu arhitectul Radu Negoiță despre apartamentele din București, despre cum se construiesc și la ce să te uiți dacă vrei să cumperi. E autorul Disconfort Residence, despre care am mai povestit pe-aici.

CE MAI AM PE LISTĂ (în bucătarie)
Mi-a sărit în ochi rețeta asta de tort cu cremă de unt roz - nu sunt mare fan, dar arată foarte bine rezultatul. Încă o rețetă cu rubarbă, dacă tot e sezonul. Și niște pui marinat cu ierburi și lămâie cred că se potrivește pe vremea asta. P.S. Dacă ai găsit rubarbă în magazin și nu știi ce să faci cu ea, pe site găsești mai multe rețete filmate.

foto rubarba: Edson Rosas/ unsplash.com
foto mașină paste: Alex Loup/ unsplash.com
Done :) Până săptămâna viitoare ne auzim pe Instagram 🤗