Rețete de la mame și bunici 🥧


Scrisoarea de săptămâna asta vine la tine din Petroșani, pentru că am venit pentru câteva zile la părinții lui Mihai (embrace yourself, cremeș times are coming). Așa că într-un Story de lângă tine se vor petrece cu siguranță următoarele lucruri zilele astea: pâine ardelenească în cuptor cu lemne, vinete, ardei copt, cel mai bun cremeș din lume, mucenici (sper să apuc să o filmez pe Maie când îi face) și probabil și niște sarmale. Plus o rețeta surpriză, care-i place lui Mihai foarte mult, dar pe care nu a arătat-o niciodată pe cont până acum.

Am lăsat mai jos câteva rețete care mi-au plăcut foarte mult când eram mic și pe care le-am refăcut în ultimii ani la mine în bucătărie. Mai am câteva pe care încă nu m-am încumetat să le fac sau altele pe care trebuie să le refac cât mai curând - a se citi cozonac cu mac 😁

SPANAC CU OU
Spanac cu făină și lapte, ca să fie bun și cremos 😊 Ziceam și pe site că am impresia că reţeta mamei, pe care o fac și eu, are o bază nemţească, pentru că seamănă puţin cu rahmspinat al nemţilor (dar al lor înțeleg că e făcut cu smântână lichidă).

SUPĂ DE CHIMEN
Mie-mi place și acum supa de chimen, verișoarele mele, care mâncau și ele la fel de des ca mine supa asta, spun că nu mai vor s-o vadă în farfurie :)) Anul trecut am și văzut-o în meniul unui restaurant - în Sibiu.

LIPIILE LUI MAIE
Lipiile pe care le face bunica Mirunei de fiecare dată când mergem la ea. Filmarea de pe site e de când le cocea la țară, pe disc, dar le face la fel de bune și pe aragaz, în tigaie. Când am pus rețeta pe Instagram, am descoperit și alte nume cu care sunt cunoscute în țară (turte, pogăci, turtite, cocoace, popoaie, riteșe, asme sunt doar câteva exemple - le găsești pe toate notate în postarea de-aici).

KURTOS KALACS
Încă n-am apucat să notez rețeta mamei de kurtos kalacs, dar noroc cu Irina Georgescu și cartea ei, că avem o variantă de kurtos kalacs de apartament.

SUPĂ DE TĂIȚEI
Nu am mai făcut de mult supă de pui - de obicei o fac cu tăiței primiți de acasă. Dar în ultimele două dăți când am făcut-o am folosit rețeta de găluște a Laurei Laurențiu și au ieșit cum trebuie - nu tari/beton, cum îi plac Mirunei 😅

LANGOSI
Eu îi mănânc cu dulceață, Miruna cu brânză, La mine în bucătărie o singură dată am făcut, după rețeta mamei, dar n-am notat-o 🙈 Vom remedia.


PRAJITURA DE LA CAFEA
Cremeșul va fi prăjitura mea de la cafea în următoarele zile. O să facă mama lui Mihai o tavă mare-mare, ca de obicei, și vom fi cu toții foarte fericiți :)) Când am fost în vară acasă am filmat și rețeta ei, o găsești aici. Dar și mucenicii merg foarte bine la cafea (bunica mea îi face covrigi-style, cu puțină miere și nuci deasupra, așa că sunt și consistenți).
CARTI, FILME, MUZICA

📚 Am terminat Bossy Pants (Tina Fey) și Privind înăuntru (Petronela Rotar), de care povesteam săptămâna trecută. Mi-au plăcut amândouă, pe cea de la Tina Fey am și descris-o aici. Pe Toast am abandonat-o, mai aveam cam o treime din ea, dar m-a dezamăgit un pic, începuse în forță. Am povestit aici de ce.
Mai las link de la un articol interesant despre istoria blocurilor pe care mi l-a arătat Mihai.
🎞️ Ne-am uitat la 2 episoade din WandaVision, mie nu mi-a plăcut, lui Mihai i s-a părut interesant. Și, ca să fim în ton cu săptămână, lăsăm o recomandare de film cu mame de la Almodovar:Todo sobre mi madre.
🔊 În timp ce Mihai făcea jambalaya și căutam playlist pentru gătit Jambalaya (am intuit bine, există :)), am găsit melodia asta care zice că "tot ce-i lipsește ei e un sărut", ce drăguuuț. Și o mai las și pe "Hang the DJ, hang the DJ, hang the DJ".

CE MAI AM PE LISTĂ (în bucătarie)
Săptămâna asta sunt plecat din bucătăria mea, dar am pus pe listă cateva rețete pentru când mă întorc 😁 Prima pe listă este această rețetă de paste cu creveți și dovlecei a lui Jamie Oliver. Și rețeta asta de miel cu orzo îmi face cu ochiul, dar trebuie să găsesc bucata potrivită de carne. Și rețeta asta de miel gătit încet cu portocale și mirodenii sună bine, mai ales că se apropie sărbătorile 😉

foto miel: Jez Timms/Unsplash
Done :) Până săptămâna viitoare ne vedem pe Instagram.