10 prânzuri pentru birou, cu 7 lei fiecare🥘
Și pregătite toate în 1 oră și 30 de minute. Dacă e ultima joi din lună, e meniu de meal prep - cel de azi e cu legume, orez, pui și fără bătăi de cap.
#127
Astăzi vine meniul de meal prep cu numărul 20, plin cu prânzuri pentru o săptămână completă de lucru. Am ales două rețete care se fac foarte ușor și care se păstrează foarte bine la frigider. Ambele sunt gata într-o oră și 30 de minute și sunt suficiente pentru prânzul a două persoane de luni până vineri.
Meniul din scrisoarea de azi costă cam 7 lei/porție.
Ce mâncăm
Am ales 2 rețete pe care le poți pregăti foarte ușor și care sunt potrivite toamna: mâncărică de mazăre cu pui și orez cu vinete la cuptor. Facem prânzuri pentru 5 zile, pentru 2 persoane, așa că ies 10 porții. Iar meniul arată așa:
LUNI - mâncărică de mazăre cu pui (cam 420 kcal porția)
MARȚI - orez cu vinete la cuptor (cam 300 kcal porția)
MIERCURI - mâncărică de mazăre cu pui (cam 420 kcal porția)
JOI - orez cu vinete la cuptor (cam 300 kcal porția)
VINERI - mâncărică de mazăre cu pui (cam 420 kcal porția)
Lista de cumpărături
Pentru cele 2 rețete ai nevoie de:
🥦legume/fructe:
800 g mazăre congelată
2 cepe mari
3 căței de usturoi
2 praji
2 vinete
1 legătură de ceapă verde
5 cm ghimbir
🥩carne/ouă/lapte:
700-800 g piept de pui
🧂 condimente:
1 linguriță paprika afumată
4 frunze de dafin
🥄altele:
ulei de măsline
1000 g roșii pasate
200 g orez basmati
1 cub de supă
40 g ulei de susan
15 g oțet de orez
30 g sos de soia
1 ardei iute uscat mic mărunțit
1 lingură de semințe de susan/fulgi de migdale/semințe de pin
+ sare, piper, zahăr
P.S. Miruna mănâncă orezul cu vinete cu niște telemea/brânză cremoasă deasupra. Dacă ești și tu fan, pune și niște brânză pe listă.
Cum le pregătim
12.00 - Prima dată pregătește mâncarea cu orez și vinete - pornește cuptorul, spală bine orezul și taie legumele. Așază orezul și prazul tăiat într-o cratiță de 28-30 cm diametru care are capac și poate fi pusă la cuptor. Toarnă deasupra supa amestecată cu 1 lingură de ulei de susan, așază feliile de vinete, presară puțină sare și pune totul în cuptorul încins la 220 de grade pentru 30 de minute.
12.20 - Pentru mâncărica de pui, taie pieptul de pui în fâșii de aproximativ 1,5 cm și sărează bine carnea. Taie mărunt ceapa și pune-o împreună cu uleiul, paprika afumată și pieptul de pui într-o cratiță cu capac (în care vor incăpea toate ingredientele) și ține totul la foc mediu cam 5 minute. Adaugă roșiile pasate, frunzele de dafin, sare, piper și puțin zahăr, adu amestecul la fiert și lasă să fiarbă la foc mic 15 minute, cu capacul pus.
12.45 - Amestecă toate ingredientele pentru sosul care va veni peste vinete și taie ceapa verde în bucăți de aproximativ 0.5 cm.
12.50 - Scoate cratița din cuptor, toarnă uniform sosul pregătit și presară deasupra semințele de susan și ceapa verde.
13.00 - Adaugă mazărea congelată și mai lasă să fiarbă totul încă 10-15 minute.
13.20 - Împarte mâncarea în caserole și, după ce se răcorește, pune caserolele în frigider închise bine.
Și gata. Poftă bună și săptămână ușoară!
De lipit pe frigider
Poți descărca meniul, lista de cumpărături și indicațiile pentru pregătire și în format pdf.
Rețetele video
Cărți, filme, muzică
📚 Am plecat în vacanță cu Jurnalul unui librar, de Shaun Bythell. Până acum pare easy peasy și drăguță, numai bună pentru concediu.
📰 What exactly makes someone a cat person?
The Guardian
"Gray believes that if you are the kind of person who wants to see the loyal, loving, trustworthy part of yourself in an animal, you will look to dogs. If you want to see out of the human world, into another world, where a different animal lives without these defining human needs, you will love cats. (…) If you have a dog, you love your dog. If you have a cat, you love all cats. You’re fascinated by everyone’s story about their cats.”
🔊 Îți las și episodul 2 din conversația lui Huberman cu Dr. Paul Conti, mi-a plăcut chiar mai mult decât primul: How To Improve Your Mental Health | Huberman Lab. P.S. E și pe Youtube.
Prăjitura de la cafea
Suntem în Sicilia săptămâna asta, așa că cel mai probabil prăjitura de la cafecita e niște gelato. All day, every day. Sau poate cannoli. Doar gândul că asta e singura mea grijă din momentul ăsta și nici nu mai am nevoie de desert.
Ce mai am pe listă (în bucătarie)
Imediat vine sezonul de portocale & co. așa, că am în capul listei rețeta asta de tartă cu mandarine. Tot pe listă este și rețeta asta de salată cu orez și legume. Și această rețetă de Bara brith, un fel de pâine dulce cu fructe confiate și aromată cu ceai 😁.
2 luni de citit și ascultat pe Voxa cu 10 lei/lună, cu înscriere aici
2 luni de citit gratuit pe scribd cu înscriere aici
DRAGHE10 pentru 10% reducere la printurile luț illustration